China: 13-19 iunie 2016

RISAP | 20 iunie 2016
Marele zid chinezesc +
Marele zid chinezesc -

Politică externă și de securitate

Xi Jinping în Serbia

Președintele chinez Xi Jinping a efectuat o vizită în Serbia, în timpul căreia cele două părți au semnat 22 de acorduri în domeniul infrastructurii și cel al finanțelor. Aceasta a fost prima vizită a unui șef de stat chinez în Serbia în ultimii 32 de ani. Xi s-a întâlnit cu omologul său, Tomislav Nikolic, care a declarat că Serbia este pregătită să devină unul dintre principalii parteneri ai Chinei în proiectul OBOR, proiect care dorește să construiască un drum al mătăsii modern. Ministrul infrastructurii al Serbiei a declarat că guvernul chinez s-a declarat interesat de construirea unui port pe Dunăre, cât și a unei zone industriale. În prima zi a vizitei sale în Serbia, Xi Jinping a vizitat locul unde se afla fosta ambasadă a Chinei, care a fost bombardată în timpul războiului din Serbia. Xi și soția sa, alături de președintele și prim-ministrul Serbiei, au depus coroane de flori în memoria celor trei cetățeni uciși în timpul bombardamentului, toți trei jurnaliști. Bombardamentul din 1999 a catalizat proteste anti-americane intense în China.

După vizita din Serbia, la sfârșitul săptămânii, Xi s-a îndreptat spre Polonia, urmând ca apoi să călătorească spre Uzbekistan, pentru a participa la un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai. Xi a ajuns în Polonia pe 19 iunie, avionul său fiind escortat de avioane militare poloneze odată ce a intrat în spațiul aerian al țării. Xi a lăudat istoria relațiilor sino-poloneze, menționând faptul că Polonia a fost unul dintre primele state care au recunoscut Republica Populară Chinez.

Sursă: Reuters, Xinhua, Xinhua

Controverse după summitul ASEAN-China

Săptămâna trecută, în orașul chinez Kunming, a avut loc un summit ASEAN-China. În urma întâlnirii, Ministerul Afacerilor Externe din Malaysia a făcut public un comunicat de presă care nu menționa în mod direct China, dar avertiza despre creșterea tensiunilor din Marea Chinei de Sud. Comunicatul avertiza despre „recentele evoluții […] care pot afecta pacea, securitatea și stabilitatea în Marea Chinei de Sud”. Dar la câteva ore distanță, ministerul malaysian și-a retras comunicatul, spunând că acesta trebuie revizuit. Comunicatul nu a mai fost însă publicat, ministerul anunțând în final că fiecare țară în parte va emite comunicate separate. China a negat însă că incidentul ar fi unul important, spunând că declarația inițială a Malaysiei nu reprezenta o poziție oficială a ASEAN. Incidentul a readus însă în atenția comunității internaționale tensiunile din ASEAN, din cauza pozițiilor diferite ale țărilor membre. Patru state, printre care și Malaysia, sunt parte a disputelor teritoriale cu China, în timp ce alte state dintre celelalte șase, precum Cambodgia, pun accentul pe îmbunătățirea relațiilor cu China, dorind să evite subiectul disputelor din Marea Chinei de Sud.

Sursă: Reuters

O navă indoneziană a deschis focul asupra unui vas de pescuit chinez în Marea Chinei de Sud

Tensiunile din Marea Chinei de Sud dintre Indonezia și China au crescut după un nou incident, care a avut loc vineri, 17 iunie. O navă militară indoneziană a deschis focul asupra unor vase de pescuit chineze, care pescuiau ilegal în zona economică exclusivă a Indoneziei, în apropierea insulelor Natuna. China nu revendică aceste insule, dar un purtător de cuvânt a declarat că zona unde a avut loc incidentul este vizată de ambele părți. Una dintre vasele de pescuit a fost confiscată, cele șapte persoane de la bord fiind arestate. Paza de coastă chineză a ajuns și ea la fața locului, aducându-l pe teritoriul chinez pe pescarul rănit. China a transmis Indoneziei un protest diplomatic, în legătură cu acest incident.

Aceasta este cea de-al treilea incident de anul acesta dintre cele două țări, după o confruntare între forțele indoneziene și vasele de pescuit chineze în Marea Chinei de Sud care a avut loc în luna martie și un alt incident în care paza de coastă indoneziană a deschis focul asupra unui vas de pescuit chinez în luna mai.

Sursă: Reuters

Încercarea unui grup naționalist filipinez de a amplasa un steag pe o insulă din Marea Chinei de Sud

Paza de costă chineză a reușit să blocheze încercarea unui grup naționalist filipinez de a debarca în apropierea unei stânci din bancul Scarborough, pentru a amplasa un steag filipinez. Bancul este administrat de China din 2012, când navele chineze le-au expulzat pe cele filipineze din zonă, preluând controlul asupra bancului Scarborough. 15 filipinezi și un american se aflau la bordul vasului care a navigat până în apropierea bancului, unde a fost întâmpinat de navele pazei de coastă chineze. Cinci filipinezi au sărit în apă și au încercat să înoate, dar au fost urmăriți de bărci chineze, care au folosit tunuri cu apă pentru a-i opri.

Sursă: Reuters

China ajută Vietnamul să găsească un avion prăbușit în Marea Chinei de Sud

Vietnamul a fost bântuit de accidente aviatice: după ce un avion de vânătoare Sukhoi Su-30 a dispărut de pe radar marți, 14 iunie, un alt avion al pazei de coastă, care căuta avionul militar, s-a prăbușit în Golful Tonkin în cursul zilei de joi. La bordul acestui avion al pazei de coastă se aflau nouă persoane. Vietnamul a apelat apoi la ajutorul Chinei în operațiunile de căutare, guvernul chinez trimițând în zonă trei vase. Avionul pazei de coastă s-a prăbușit din cauza vremii nefavorabile. Unul dintre cei doi piloți ai avionului de vânătoare a fost salvat, dar cele nouă persoane de la bordul avionului pazei de coastă nu au fost încă găsite.

Sursă: Reuters

China a spionat exercițiul Malabar din Oceanul Pacific

Un vas de spionaj chinez a urmărit portavionul american USS John C. Stennis în Oceanul Pacific, când acesta se deplasa pentru a lua parte la exercițiul militar Malabar, organizat de SUA, India și Japonia. Vasul chinez a urmărit portavionul american încă din Marea Chinei de Sud. Exercțiul Malabar a avut loc în vestul Oceanului Pacific, în apropiere de insulele Okinawa ale Japoniei.

Portavionul USS John C. Stennis s-a alăturat apoi portavionului USS Ronald Reagan, cele două navigând către Marea Filipinelor, unde au efectuat manevre militare comune. Acest exercițiu a fost o demonstrație a capacității SUA de a opera două grupuri de portavioane în proximitate. Asemenea operațiuni care să implice două portavioane și grupurile lor de nave adiacente au mai avut loc în trecut în regiune.

Sursă: Reuters, US Navy

Obama s-a întâlnit cu Dalai Lama

Președintele american Barack Obama s-a întâlnit cu liderul spiritual tibetan Dalai Lama. Întâlnirea a avut loc în reședința de la Casa Albă, purtătorul de cuvânt al președintelui afirmând că evitarea Biroului Oval subliniază „natura personală a întâlnirii”. Aceasta a fost probabil o concesie oferită Chinei, care a criticat în termeni duri întâlnirea, caracterizându-l pe Dalai Lama ca fiind liderul unei mișcări separatiste care dorește independența Tibetului. Aceasta a fost cea de-a patra întâlnire dintre Obama și Dalai Lama. Cei doi au discutat și despre situația din Tibet, însă Casa Albă a dorit să sublinieze că poziția guvernului american rămâne că Tibetul este parte integrală a Chinei. La rândul său, într-un interviu, Dalai Lama a declarat că nu dorește independența Tibetului, fiind în interesul acestei regiuni să facă parte din China în continuare. Dalai Lama a lăudat și faptul că președintele chinez Xi Jinping a vorbit în termeni pozitivi despre rolul budismului în cultura chineză.

China a criticat însă întâlnirea, avertizând că ea ar putea afecta relațiile sino-americane. Un articol publicat de agenția de presă Xinhua acuza SUA că, prin organizarea acestei întâlniri, și-a încălcat promisiunea de a nu susține mișcarea de independență a Tibetului.

Sursă: Reuters

Politică internă

Rudele lui Zhou Yongkang condamnate la închisoare

Un tribunal chinez i-a condamnat la închisoare pe soția și fiul lui Zhou Yongkang, fostul șef al aparatului de securitate internă al Chinei. Soția sa, Jia Xiaoye, a primit o pedeapsă de 9 ani, în timp ce Zhou Bin, fiul din altă căsătorie, a primit o pedeapsă de 18 ani. Informații despre procese nu au apărut în presă decât după ce sentințele au fost decise. Cele două rude fuseseră acuzate însă anul trecut, în timpul procesului lui Zhou Yongkang, că ar fi primit mită de 20 de milioane de dolari. Zhou a fost condamnat la închisoare pe viață, fiind cel mai înalt oficial condamnat în campania anticorupție a președintelui Xi Jinping. Cele două rude au anunțat că nu vor depune apel împotriva sentințelor.

La câteva zile distanță, a fost anunțat faptul că si nepotul lui Zhou Yongkang, Zhou Feng, a fost la rândul său condamnat la 12 ani de închisoare.

Sursă: The New York Times, The New York Times

Economie

MSCI spune pas Chinei, din nou

Compania MSCI, care oferă numeroși indici bursieri, a decis să amâne includerea burselor din China în cadrul indicelui său al piețelor în curs de dezvoltare. MSCI a argumentat decizia spunând că guvernul chinez trebuie să ofere investitorilor străini un grad mai mare de acces pe bursa din China. În ultimele șase luni, guvernul chinez a încercat să satisfacă cerințele MSCI, în speranța că China va fi inclusă în unul dintre cei mai importanți indici bursieri globali. Importanța acestor indici este dată de faptul că ei sunt folosiți pentru a construi produse de investiții care urmăresc mișcarea bursieră a companiilor incluse. Astfel, includerea piețelor chineze ar fi condus la creșterea cererii pentru acțiunile chineze și la un flux investițional important care să fie direcționat către bursele chineze.

Sursă: Reuters

Noi probleme pentru Apple, în Beijing

Autoritățile din Beijing au ordonat companiei americane Apple să nu mai vândă telefoanele iPhone 6 și iPhone 6 Plus în capitala Chinei, sub pretextul că acestea sunt extrem de asemănătoare cu telefonul 100C, produs de compania puțin cunoscută Shenzhen Baili. Noua decizie nu afectează însă și modelele 6S și 6S Plus, care sunt aproape identice cu primele două modele. Apple a declarat că a depus apel împotriva deciziei.

Aceasta este doar cea mai recentă problemă pentru Apple în China, după ce accesul la magazinele sale online a fost restricționat. Recent, directorul executiv al Apple, Tim Cook, a efectuat o vizită în China, iar compania americană a anunțat o investiție de 1 miliar de dolari în Didi Chuxing, competitorul chinez al aplicației mobile de taximetrie Uber.

Sursă: The Guardian

Alibaba și comentariile controversate ale lui Ma

Fondatorul și președintele Alibaba, Jack Ma, a iscat numeroase controverse după o declarație în legătură cu produsele contrafăcute. Jack Ma a afirmat că „problema produselor contrafăcute este că ele sunt de o calitate mai bună și au un preț mai bun decât produsele originale”, acest lucru datorându-se faptului că „sunt [produse] în aceleași fabrici, cu aceleași materii prime, dar nu folosesc mărci”. Mulți utilizatori de Internet din China au criticat aceste comentarii, considerând că Ma a încercat să paseze vina de pe produsele contrafăcute vândute pe site-urile Alibaba. Compania chineză este criticată de multe mărci vestice pentru faptul că permite vânzarea produselor contrafăcute pe site-urile sale de comerț online. Ma pare a fi dorit să explice cum modelul outsourcing-ului a creat condiții propice pentru falsificarea produselor, întrucât companiile vestice împărtășesc cu producătorii chinezi design-ul produselor lor. În același discurs, Jack Ma a vorbit însă și despre determinarea Alibaba de a lupta împotriva produselor contrafăcute, afirmând că acestea fac rău companiei sale, care este „o victimă a acestora”.

Sursă: The Wall Street Journal

China Vanke va cumpăra o companie a Metroului din Shenzhen

Cea mai mare companie imobiliară din China, China Vanke, a anunțat că va cumpăra o subsidiară a companiei de metrou din orașul sudic Shenzhen, SZMC Qianhai International Development Co. Această companie gestionează numeroase proiecte imobiliare aferente staților de metrou din Shenzhen. Tranzacția se va realiza prin emiterea unor noi acțiuni, care vor fi folosite ca instrument de plată, în valoare totală de 6,9 miliarde de dolari. Compania Shenzhen Metro Group, care va primi aceste acțiuni, va deveni cel mai mare acționar al China Vanke, cu o participație de 20,65%. Această metodă de plată a fost și cea care a creat opoziție în consiliul director al China Vanke, trei dintre cei zece membri, reprezentanți ai unei companii acționare, China Resources, votând împotriva tranzacției. Intenția de realizarea a acestei tranzacții fusese făcută publică în luna martie.

Sursă: Reuters

Nokia a semnat un acord de 1,5 miliarde de dolari cu China Mobile

Compania finlandeză Nokia a semnat un acord de un an cu compania de telecomunicații China Mobile. În valoare de 1,5 miliarde de dolari, acordul pentru furnizarea de echipamente de telecomunicații solidifică poziția Nokia, după ce a anunțat, la începutul anului, că va cumpăra compania Alcatel-Lucent.

Sursă: Nokia

Societate

Unul dintre editorii din Hong Kong arestați în China și-a făcut publică experiența

Lam Wing-kee, unul dintre angajații companiei care edita și vindea cărți critice față de guvernul de la Beijing, a făcut publică experiența sa în arest în China. Lam a dispărut la sfârșitul anului trecut, aflându-se apoi că a fost arestat de autoritățile chineze, după ce a intrat în China. Lam a apărut apoi la televizor, unde a făcut o confesiune a faptelor sale. Săptămâna trecută, acesta a fost eliberat, întorcându-se în Hong Kong, însă fiind obligat să revină apoi în China pentru un proces.

Lam a decis însă să nu se mai întoarcă în China și să își facă public cazul. El a afirmat că a fost legat la ochi și dus din Shenzhen în orașul Ningbo, unde a fost ținut pentru cinci luni într-o cameră mică. Lam a declarat că a fost obligat să filmeze confesiunea televizată, fiind nevoit să memoreze un scenariu. De asemenea, el a fost forțat să semneze un document în care renunța la dreptul de a apela la un avocat. Lam a fost apoi eliberat sub condiția de a se întoarce în China cu documente despre clienții care au cumpărat cărți ale editurii la care lucra. Acesta a considerat că gestul ar fi o trădare a clienților săi și a decis să rămână în Hong Kong.

Cazul celor cinci angajați ai editurii aresați în China a provocat numeroase dezbateri și proteste în Hong Kong, mulți cetățeni temându-se că reprezintă un nou grad de implicare a guvernului de la Beijing în politica internă a orașului.

În Hong Kong au fost organizate proteste, peste 4.000 de persoane ieșind în stradă pentru a protesta împotriva arestării celor cinci cetățeni ai Hong Kong-ului. Protestatarii l-a lăudat pe Lam Wing-kee și au mărșăluit până în fața clădirii reprezentanței guvernului din Beijing. Și China a reacționat în urma anunțului lui Lam, interzicând publicarea în presă a știrilor despre acest caz. Un editorial care îl critica pe Lam, publicat de ziarul Global Times, a fost retras la câteva ore după publicare.

Sursă: The Guardian, Reuters, The Guardian

Disneyland Shanghai s-a deschis

Compania americană Walt Disney a deschis primul său parc tematic din China, Disneyland Shanghai. Mii de fani au vizitat parcul în primele zile. La ceremonia de deschidere a fost prezent și vicepremierul Wang Yang, fiind citite scrisori de felicitare din partea președinților Barack Obama și Xi Jinping. Proiectul, în valoare de 5,5 miliarde de dolari, este cea mai mare investiție a Disney în afara SUA. Parcul este însă un proiect de tip joint venture, ca multe alte investiții străine din China. Astfel, compania de stat chineză Shendi Group deține o participație de 57%. În urma unor negocieri lungi, Disney a primit totuși din partea guvernului chinez câteva avantaje importante, precum protecție „specială” a drepturilor de proprietate intelectuală.

Sursă: Reuters

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza