BRIC(S): acronimul care a încercat să creeze propria realitate

În urmă cu câțiva ani, acronimul BRICS, denumind grupul țărilor în curs de dezvoltare, Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, era folosit pentru a desemna un spațiu prielnic pentru investiții, favorabil creșterii economice și o serie de țări a căror influență pe scena globală avea să crească exponențial în viitor. Astăzi, Brazilia traversează una dintre cele mai grave crize politice și economice din istorie, creșterea economică rusească s-a prăbușit din cauza sancțiunilor și a scăderii prețului petrolului, iar Africa de Sud n-a reușit să mențină un ritm constant de creștere. China și India (în ciuda încetinirii creșterii primei) devin însă jucători tot mai importanți pe scena mondială. În ce măsură mai are conceptul de BRICS un viitor?

Lumea economică a avut întotdeauna o preferință pentru prescurtări și acronime. Cele mai bine alese dintre acestea au făcut carieră, diverși analiști dar, mai ales jurnaliști, întrecându-se în jocuri de cuvinte cât mai sclipitoare. La sfârșitul anilor 2000, spre exemplu, apare acronimul PIGS (sau PIIGS, dacă includem și Italia), pentru cele mai îndatorate țări ale Uniunii Europene (Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania). Acest cuvânt, care tradus din engleză înseamnă „porc”, a permis tot felul de calambururi despre zburatul sau tăiatul „porcilor”. BRIC(S) este o prescurtare mai puțin depreciativă decât PIGS (cuvântul „bric” se pronunță la fel ca englezescul „brick”, care înseamnă „cărămidă”), trimițând la ideea de construcție, sau unitate de bază. Aceasta nu i-a oprit însă pe jurnaliști și pe experți să găsească titluri dintre cele mai amuzante sau peiorative, de la trimiteri la celebrul cântec al formației Pink Floyd The Wall și versul emblematic „just another brick in the wall” ([nu ești decât] o altă cărămidă în Zid) până la alte combinații cu „ziduri” și „cărămizi”.

Acronimul BRIC a fost folosit inițial în 2001, de către economistul Jim O’Neill de la marea bancă americană Goldman Sachs, într-un raport intitulat Building Better Global Economic BRICs (Construind „cărămizi” economice globale mai bune), în care se argumenta că patru țări în curs de dezvoltare, Brazilia, Rusia, India și China au o creștere economică sănătoasă, care o depășește cu mult pe aceea a celor mai dezvoltate economii ale lumii. În acea vreme, China creștea în fiecare an cu peste 10%, India în jur de 8%, Rusia cu 5%, în timp ce Grupul Celor 7 (G7), al celor mai dezvoltate economii (SUA, Canada, Japonia, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie), creștea în medie cu doar 1.4%. Astăzi ne-am obișnuit cu opiniile admirative la adresa creșterilor impresionante ale Chinei și Indiei, dar nu trebuie uitat că în 2001, anul raportului Goldman Sachs, China abia depășise Italia pentru a deveni a șasea economie a lumii în funcție de PIB-ul nominal, iar celelalte țări din grupul BRIC nici nu erau în primele 10.

În această situație, O’Neill calcula patru scenarii diferite și, în toate dintre acestea, ponderea țărilor BRIC în economia mondială avea să crească în următorii 10 ani (China ar fi înregistrat, conform raportului, cea mai mare rată de creștere dintre cele patru). O bună parte dintre calcule s-au dovedit corecte.

În 2003, 2004 și 2007, Goldman Sachs a publicat alte rapoarte despre țările BRIC, în care analiza evoluția lor și provocările cu care se confruntă. Așa cum arată harta, chiar dacă dintre cele patru, trei sunt în Asia, statele BRIC nu constituiau o organizație sau un bloc economic și aveau mărimi, populații și economii foarte diferite.

Din 2006, a început un dialog între cele patru state BRIC la nivel de miniștri de externe, care a fost formalizat într-un summit anual la nivel de șefi de stat și guverne în 2009. Primul astfel de summit a avut loc la Ekaterinburg, în Rusia. Președinția BRIC este rotativă, timp de un an, iar întâlnirile au loc pe rând în fiecare dintre statele membre. Discuțiile anuale între liderii BRIC vizează coordonarea politicilor (mai ales economice) și cooperarea economică în cadrul economiei globale.

În 2010, Africa de Sud (engl. South Africa) este invitată să se alăture BRIC, care se va transforma în BRICS. Decizia de acceptare a țării africane în acest grup al economiilor emergente a fost una controversată: cu o populație de 50 de milioane de locuitori și o creștere economică, atunci, de doar 3.5%, Africa de Sud era nu doar cu mult în urma celorlalte patru state BRIC, dar și a altor potențiali candidați (Turcia, Mexic, Coreea de Sud). Explicația dată de The Economist este aceea că, pentru a putea afirma că reprezintă țările în dezvoltare din toată lumea, BRIC trebuia neapărat să includă măcar o țară din Africa, altfel ar fi părut că ignoră un întreg continent. În aceste condiții, dintre candidatele Nigeria și Africa de Sud, a fost preferată ultima (explicația că a fost preferată pentru a nu strica acronimul, oferită de The Economist, este totuși simplistă). În realitate, alături de stabilitatea Africii de Sud și de importantele sale resurse naturale, unul dintre factorii esențiali a fost susținerea Chinei, putere dominantă în BRIC și principalul partener economic al Africii de Sud. În acest sens, Africa de Sud ar putea fi privită și ca o poartă spre continentul african, una de care speră să profite mai ales Beijingul.

La cel de-al șaselea summit din 2014 în Fortaleza, Brazilia, țările BRICS au decis fondarea unei Noi Bănci de Dezvoltare, o instituție financiară care să rivalizeze cu structurile occidentale Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, controlate de americani și europeni. Discuțiile pentru fondarea unei astfel de instituții au început în 2012, dar negocierile s-au prelungit, mai ales din cauza temerilor celorlalte state legate de China, de departe țara cu resursele financiare cele mai importante și care, se temeau ceilalți membri BRICS, ar ajunge să domine această instituție financiară. În prezent, statele BRICS au statut egal în cadrul Băncii, dar nu este clar cum ar putea Brazilia, Rusia, India și Africa de Sud să oprească, pe viitor, acapararea controlului Noii Bănci de Dezvoltare de către Beijing (este de amintit faptul că statul chinez se află și în spatele Băncii Asiatice pentru Investiții în Infrastructură, o altă instituție care rivalizează cu cele occidentale). Noua Bancă de Dezvoltare a avut un capital inițial de 50 de miliarde de dolari și urmărește să ofere împrumuturi și ajutor financiar pentru investiții în infrastructură în țările în dezvoltare. Sediul băncii este la Shanghai, China.

În 2015, țările BRICS reprezentau 20% din PIB-ul mondial, iar populația lor combinată, de peste trei miliarde, era aproximativ 42% din populația globală. Deși aceste statistici arată marele său potențial, problema principală a acestui forum de dialog privește rolul său concret. Ce este de fapt, BRICS? A început ca un studiu al unei bănci asupra țărilor în care se pot face investiții avantajoase. A devenit apoi un concept geoeconomic atunci când cele patru țări au preluat ideea și au decis că există posibilitatea unei cooperări între ele. O cooperare însă pentru ce? Cele (acum) cinci țări nu par a avea forța necesară pentru a răsturna ordinea mondială. Noua Bancă de Dezvoltare nu este o instituție suficient de puternică pentru a da la o parte structurile economico-financiare dominate de Occident. Abrevieri ca G8 (acum G7 după suspendarea Rusiei), G20 (Grupul celor 20, reunind economii majore ale lumii), FMI (Fondul Monetar Internațional) nu-și vor pierde prea curând semnificația.

BRICS nu este nici o alianță militară, nici o organizație economică. Principiul concurenței anti-occidentale a părut a anima, în momente cheie, aceste state, servind drept nucleu în jurul căruia să se coalizeze o poziție comună. Organizația Națiunilor Unite a fost o platformă în cadrul căreia s-a exprimat, într-adevăr, această solidaritate. Spre exemplu, statele BRICS au criticat atât intervenția NATO în Libia, cât și presiunile făcute pentru înlăturarea dictatorului sirian Bashar al-Assad, dând astfel impresia unei poziții comune împotriva unor puteri occidentale care se implicau în foste zone coloniale. Un semnal și mai important a fost frontul comun făcut de celelalte patru state cu Rusia după anexarea Crimeei, în condițiile în car, toate statele BRICS au potențiale mișcări separatiste în interiorul lor (și ar fi avut sens, din acest punct de vedere, să se opună separatismului pe care Rusia l-a promovat în Crimeea; solidaritatea în cadrul BRICS a prevalat însă, ceea ce este o realizare notabilă). Această poziție anti-occidentală din unele momente nu este însă suficientă pentru coagularea unui real front al țărilor în curs de dezvoltare. Pentru avea un impact notabil asupra ordinii mondiale este nevoie de planuri concrete, viabile, și de resurse economice mult mai consistente.

După o mare popularitate a conceptului în primii ani de la apariție, BRICS este astăzi un acronim din ce în ce mai puțin vehiculat în presă. Un raport publicat în 2015 al Center for Strategic and International Studies (CSIS), un important think-tank american, încearcă să răspundă la întrebarea dacă BRICS mai contează pe arena internațională astăzi. Recunoscând unele progrese ale acestui forum de discuții, cât și notabilele evoluții ale unora dintre membrii săi (China, India), raportul recunoaște că „posibilitățile unei acțiuni concertate a BRICS spre crearea unei noi ordini internaționale au devenit din ce în ce mai puțin compatibile cu realitatea”. Cu toate acestea, grupul celor cinci state rămâne important pe scena globală, dar nu se află pe o poziție centrală de pe care ar putea răsturna hegemonia occidentală. Într-adevăr, provocările recente de pe Glob au arătat slăbiciunile individuale ale statelor BRICS. Brazilia traversează una dintre cele mai grave crize politice și economice din istoria sa, după suspendarea președintei Dilma Russef și cea mai gravă recesiune din ultimele decenii. Rusia se află sub sancțiuni internaționale în urma anexării ilegale a Crimeei și se luptă să-și salveze economia în urma scăderii dramatice a prețului petrolului. Și Brasilia și Moscova au fost martorele unei scăderi a PIB-ului cu peste 3% anul trecut. China și India continuă însă să înregistreze rate de creștere de peste 6.5%, ceea ce l-a făcut pe O’Neill, părintele acestui concept de BRIC, să afirme că a avut dreptate cu privire la două țări din patru. Cu toate acestea, recenta încetinire a ritmului creșterii pentru Beijing îi îngrijorează pe unii analiști. Nici Africa de Sud n-a putut păstra ritmul de creștere (oricum nu foarte mare) de la intrarea sa în BRICS.

Măcar la nivel simbolic, notabil este faptul că banca americană Goldman Sachs și-a închis fondul de investiții BRICS, care grupa investiții în Brazilia, Rusia, India și China, după ce acesta a înregistrat pierderi de 88% de la apogeul său în 2010. Acest lucru reprezintă finalul conceptului de BRIC în dimensiunea sa de investiții în state în dezvoltare. Nu este clar în ce măsură dimensiunea sa geoeconomică mai are un viitor. Într-adevăr, China și India par a fi într-o categorie cu totul separată față de Brazilia, Rusia și Africa de Sud. Asocierea celor cinci state pare acum, în bună măsură, arbitrară.

În concluzie, BRIC(S) a reprezentat inițial un proiect de investiții în țări în dezvoltare, care a creat apoi propria realitate geoeconomică. Cele patru, apoi cinci, state au crezut că își pot îmbunătăți puterea de negociere pe plan global și importanța economică prin această asociere și au înaintat chiar proiecte semnificative (cum este acesta al Noii Bănci de Dezvoltare). Eșecul lor s-a desfășurat, însă, pe plan individual, nereușind să mențină creșterile economice din perioada de început. Fără aceste creșteri, rămân puține scenarii în care cooperarea lor să se traducă într-o maximizare a influenței lor globale. Rămâne de văzut dacă acronimul BRICS va fi sau nu golit de tot de substanță în următorii ani. Până atunci, însă, preocupările analiștilor și jurnaliștilor pentru jocuri de cuvinte cu acronime și prescurtări continuă. Într-un text în care critica apariția conceptului de BRICS, un analist încheia prin a spune, ironic: „conform tuturor indicatorilor, cel mai bun acronim pentru investiții este încă SUA”, în timp ce un articol din Forbes afirmă că „singura poveste din spatele BRICs este C de la China”. Ne amintim, de asemenea, că Parteneriatul Trans-Pacific a fost numit, depreciativ, ABC (Anyone but China – Oricine în afară de China), din cauza faptului că este o inițiativă americană ce grupează mare parte a statelor din regiunea Asia-Pacific, dar exclude Beijingul.