Atentatul din Kârgâzstan și internaționalizarea amenințării teroriste asupra Chinei

RISAP | 5 septembrie 2016
Ambasada Republicii Populare Chineze în ... +
Ambasada Republicii Populare Chineze în Bishkek, Kârgâzstan -

Pe 7 august 1998, în jurul orei 10:30, două bombe erau detonate simultan în Nairobi, Kenya și Dar es Salaam, Tanzania, ambele având ca țintă ambasadele americane din cele două state. 224 de persoane au murit în cele două atentate, iar alte câteva mii au fost rănite. Deși doar 12 americani au fost uciși de explozii, acesta a fost momentul care a adus al-Qaeda și pe Osama bin Laden în atenția publicului american, guvernul SUA declanșând, în replică, operațiuni militare în Afghanistan și Sudan, împotriva organizației teroriste. Era începutul unei lupte lungi împotriva al-Qaeda care avea să schimbe politica externă americană.

18 ani mai târziu, pe 30 august, în jurul orei 9:30, în capitala Kârgâzstanului, Bishkek, o mașină Mitsubishi Delica a lovit porțile Ambasadei Chinei, pătrunzând în incinta ambasadei, unde a explodat. Asemănările cu 1998 se opresc însă aici: ambasada fiind situată la marginea orașului Bishkek, fără a fi înconjurată de alte clădiri, atentatul a provocat un singur deces: cel al atacatorului. Doar cinci persoane au mai fost rănite, dintre care trei angajați kârgâzi ai ambasadei, în ciuda forței exploziei, care a spart geamuri și la o distanță de câteva sute de metri.

Atacul a vizat în mod clar Ambasada Republicii Populare Chineze, lângă care se găsește și Ambasada Statelor Unite. De această dată, nu SUA a fost ținta terorismului, ci China. Deși nu există încă informații despre cine se află în spatele atentatului, autoritățile kârgâze demarând procedura de identificare a ADN-ului atacatorului, impresia generală este că atentatul este opera militanților uiguri, care duc o luptă mai veche împotriva guvernului chinez.

Nu este prima dată când cetățeni chinezi sau diplomați ai Chinei sunt vizați de atacuri peste hotare. De fapt, Kârgâzstan, o țară relativ ferită de terorism, în ciuda problemelor din Asia Centrală, a fost ținta a mai multe astfel de evenimente. În 2000, o delegație din provincia chineză Xinjiang a fost atacată, două persoane fiind ucise1. În 2002, câțiva atacatori au deschis focul asupra mașinii care transporta un diplomat al Ambasadei Chinei, ucigându-l pe acesta, cât și pe șoferul său, un uigur din China. În 2003, un autobuz care transporta cetățeni chinezi dinspre Bishkek spre Xinjiang a fost oprit, atacatorii ucigând toate cele 21 de persoane de la bord, dând apoi foc autobuzului. În toate aceste situații, informațiile indicau responsabilii ca fiind militanți uiguri, în ciuda faptului că nu toate aceste cazuri au fost rezolvate.

Kârgâzstanul, o țară micuță, cu o populație de aproximativ șase milioane de locuitori, împarte o graniță de aproape 850 de kilometri cu provincia vestică Xinjiang a Chinei. Provincia Xinjiang, cu o populație de aproximativ 23 de milioane de locuitori, adăpostește în jur de 10 milioane de etnici uiguri, de religie musulmană. Uigurii locuiesc de peste două milenii în regiunea bazinului Tarim, din sudul Xinjiangului, unde se găsește și astăzi majoritatea populației uigure. În ultimii ani însă, între uiguri și guvernul chinez au apărut numeroase tensiuni, culminând cu revoltele din 2009 din capitala Xinjiangului, Ürümqi. Uigurii dau vina pe politicile dure ale guvernului chinez, care încearcă să limiteze influența Islamului în regiune. Unele grupări uigure doresc separarea Xinjiangului și proclamarea unei republici islamice, pornind o luptă armată împotriva guvernului de la Beijing.

China a fost în ultimii ani bântuită de atacuri teroriste, precum cel din Piața Tiananmen din 2013, care a ucis 5 persoane (inclusiv cei trei atacatori), sau mult mai sângerosul atentat din 2014, din gara din Kunming, capitala provinciei sudice Yunnan. 29 de persoane au fost ucise de opt atacatori înarmați cu săbii.  Aceste atacuri au transformat conflictul din Xinjiang dintr-unul local, într-unul național, transmițând guvernului chinez că amenințarea teroristă nu mai este una limitată la o singură provincie. Atacul din Tiananmen a fost extrem de puternic mai ales prin simbolistica sa, având loc în centrul puterii din China.

Atentatul din Bishkek, în cazul în care a fost comis de teroriști uiguri, reprezintă etapa de internaționalizare a acestui conflict. Unii analiști au dat deja vina pe Partidul Islamic al Turkistanului, o grupare cunoscută în trecut sub numele de Mișcarea Islamică a Turkestanului de Est (ETIM – East Turkestan Islamic Movement). Teoria responsabilității uigure pare credibilă, mai ales din prisma trecutului unor astfel de atacuri în Kârgâzstan. Se estimează că în micuța țară central-asiatică se găsesc aproximativ 50.000 de uiguri, mulți dintre aceștia fugind din Xinjiang.

Acest flux de populație a creat uneori mari tensiuni. În 2014, poliția de frontieră din Kârgâzstan a deschis focul asupra unui grup de uiguri care trecea ilegal granița cu China, ucigând 11 persoane. Conform autorităților kârgâze, cele 11 persoane erau militanți uiguri, însă nu este foarte clar dacă doreau să pătrundă definitiv în Kârgâzstan sau să se întoarcă apoi în China, după furtul unor arme. Granița poroasă dintre China și Kârgâzstan facilitează tranziția relativ ușoară a uigurilor care își doresc cu orice preț să fugă din China. Cum Kârgâzstan este și țara în care un număr considerabil de chinez aleg să își vândă produsele, jucând rolul de poartă de acces către Asia Centrală, conflictele interne din China își găsesc o nouă casă aici.

Din acest punct de vedere, luând în considerare istoria atacurilor asupra chinezilor din această țară, atentatul asupra ambasadei chineze din Kârgâzstan nu reprezintă ceva nou. Și totuși, spre deosebire de celelalte instanțe, a fost vorba de atacarea ambasadei, reprezentanța guvernului chinez, de către un terorist sinucigaș – în toate celelalte cazuri, atacatorii nu doar că nu au recunosc la sinucidere, dar uneori nici măcar nu au fost identificați. Atacurile sinucigașe au pătruns de ceva ani și în China, iar acum au atacat o reprezentanță externă a guvernului chinez.

De cele mai multe ori, atacarea unei ambasade a unui stat important, într-o țară mai puțin dezvoltată, este mai ușor de executat decât un atac terorist asupra unei instituții a aceluiași stat. Este deci un pas mai ușor de făcut în cadrul unei lupte asimetrice împotriva unui guvern puternic. Așa cum atentatele asupra ambasadelor americane din 1998 a demonstrat-o, odată ce o organizație are determinarea de a executa astfel de atacuri teroriste, ele vor continua, atât pe plan extern, cât și pe plan intern. Dacă se dovedește că operațiunea a fost un atac complex al Partidul Islamic al Turkistanului (Turkistan Islamic Party – TIP), atunci China se confruntă cu o organizație și mai determinată să poarte lupta împotriva guvernului chinez oriunde i se permite. Cum prezența externă a Chinei, atât cea economică, dar și cea militară, se extinde, numărul posibilelor ținte va crește și el.

Așa cum pentru al-Qaeda a fost mai ușor să țintească ambasadele americane din Africa, iar apoi vasul USS Cole din Yemen, internaționalizarea prezenței și intereselor chineze va conduce la creșterea riscurilor și vulnerabilităților Chine în fața amenințării teroriste.

De asemenea, până acum, principala grijă a Chinei au reprezentat-o militanții uiguri, guvernul chinez temându-se de posibilitatea ca aceștia să se antreneze în Afganistan sau Siria și să se întoarcă apoi în Xinjiang. Dar recentele evoluții, precum deschiderea unei baze navale în Djibouti sau intensificarea implicării chineze în conflictul din Siria, ar putea aduce și mai mult China în vizorul organizațiilor teroriste internaționale. Dacă executarea unor atentate teroriste în China de către aceste grupări este dificilă, atacarea intereselor chineze din afara țării este mult mai ușor de realizat.

Un caz aparte în reprezintă proiectul chinez One Belt, One Road (OBOR) de refacere a Drumului Mătăsii, atât pe uscat, cât și pe mare. Acesta implică, printre altele, numeroase investiții chineze în infrastructură și energie, atât în Asia Centrală, cât și în Orientul Mijlociu și Africa, zone vulnerabile în fața terorismului islamist. Toate aceste investiții și prezența chinez adiacentă, atât oficială, cât și neoficială, în cadrul companiilor chineze, ar putea reprezenta potențiale ținte pentru viitoare atacuri. De aceea, atentatul din Bishkek subliniază necesitatea creșterii prezenței militare chineze în afara țării, în scopul protejării pilonilor proiectului OBOR. Încetul cu încetul, China se va vedea, asemenea Statelor Unite, nevoită să își protejeze interesele economice din afara țării, iar prezența forțelor de securitate chineze în afara țării va atrage și mai multă atenție din partea organizațiilor teroriste – un cerc vicios cu puține soluții simple.

În mod interesant, atacul vine la doar trei săptămâni de la înființarea unui mecanism de cooperare pentru combaterea terorismului islamist, de către China, Pakistan, Afganistan și Tadjikistan. Toate aceste trei țări au graniță comună cu provincia Xinjiang, iar Mecanismului Cvadrilateral de Cooperare și Coordonare este o nouă formulă în lupta împotriva extremismului, care suplimentează Organizația de Cooperare de la Shanghai, al cărei rol este să lupte împotriva „celor trei rele”: terorism, separatism și extremism religios. Întrebarea care se pune acum este dacă Kârgâzstan, o țară relativ ferită de terorism, va adera și ea la acest mecanism? Imediat după atac, ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a discutat la telefon cu omologul său kârgâz, solicitând acestuia ca autoritățile din Kârgâzstan „să descopere cât mai repede adevărul despre atac, să pedepsească responsabilii și să prevină astfel de incidente în viitor”. De asemenea, Wang a afirmat că guvernul chinez va întări cooperarea antiterorism cu Kârgâzstan.

Atentatul terorist asupra Ambasadei Chinei din Kârgâzstan este încă înconjurat în mister. Până nu se va afla identitatea celor responsabili, nu se pot trage concluzii clare. Dacă, așa cum pare probabil, el a fost organizat de grupări militante uigure, în special de TIP, atunci el reprezintă o nouă fază în lupta guvernului chinez cu amenințarea teroristă din Xinjiang. De asemenea, atentatul, primul astfel de atac îndreptat împotriva unei ambasade chineze, ar putea fi începutul unor probleme externe pentru China, a cărei prezență internațională devine o țintă din ce în ce mai atractivă pentru organizațiile teroriste.

La câteva zile după atentat, Consiliul de Securitate al ONU a condamnat „în termenii cei mai fermi atentatul terorist cu bombă”, o recunoaștere a amenințării teroriste cu care se confruntă China. Guvernul chinez caută și așteaptă de mult timp această recunoaștere din partea statelor vestice, care atrag de multe ori Beijingului atenția că violența uigurilor este provocată de politicile chineze dure din Xinjiang. Recunoașterea acestei amenințări teroriste din partea Vestului s-ar putea să fi venit însă cu un preț mult prea mare: internaționalizarea ei.

1 Bates Gill, Matthew Oresman (2003) – China’s New Journey to the West: China’s Emergence in Central Asia and Implications for U.S. Interests, CSIS, Washington DC, p. 19.

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza