A mai rămas doar o zi până la alegerile prezidențiale din SUA, de pe 8 noiembrie. După aproape șase luni de la începutul campaniei electorale generale și mai bine de un an și jumătate de la momentul anunțării candidaturilor pentru alegerile preliminare din cadrul partidelor, SUA este la un pas de a-și cunoaște noul președinte: democrata Hillary Clinton sau republicanul Donald Trump.
Deși cursa prezidențială este redusă de mulți la rezultatele ultimelor sondaje, care simplifică cadrul general, pentru a înțelege mai bine competiția dintre Hillary Clinton și Donald Trump și pentru a vedea cine va fi probabil noul președinte al Statelor Unite, trebuie să înțelegem mai bine cum funcționează sistemul electoral american și să privim întreg peisajul politic din SUA.
Drumul către 270: un sistem electoral american unic
Pe 7 noiembrie 2000, jumătate din populația SUA a ieșit la vot pentru a-și alege viitorul președinte. 51 de milioane de persoane au votat pentru candidatul democrat, Al Gore, care a obținut 48,4% dintre voturi, iar 50,5 milioane au votat pentru cel republican, George W. Bush, care a obținut 47,9%. Dar Gore nu a câștigat acele alegeri, deși a avut mai multe voturi. Iar cei doi candidați principali nu au mers într-un tur decisiv, deși niciunul nu strânsese peste 50% din voturi, din cauza candidaților unor alte partide. Câștigătorul a fost George Bush, care a devenit președinte în urma unui scrutin electoral extrem de controversat, centrat pe dezbaterile privind rezultatul din statul Florida, unde Bush a avut cu 537 de voturi mai mult ca Gore. Deși Bush a pierdut votul național, regulile pentru această victorie fuseseră scrise cu două secole înainte, în Constituția Statelor Unite.
Președintele SUA nu este ales prin vot popular direct, ci indirect, prin votul unui Colegiu Electoral, care numără 538 de electori, fiecare dintre aceștia având dreptul la un vot. Fiecare stat, entități care se bucurau de mult mai multă putere și independență la momentul redactării Constituției, nominalizează un anumit număr de electori în cadrul acestui Colegiu. Numărul este proporțional cu populația statului, fiind dat de suma dintre numărul de senatori (fiecare stat are doi senatori, indiferent de populație) și cel al reprezentanților din camera inferioară (stabilit în funcție de populația statelor) ai fiecărui stat. Astfel, un stat mic precum Montana are 3 voturi în cadrul Colegiului Electoral (echivalentul a 2 senatori și un reprezentant), în timp ce California, cel mai populat stat, are 55 de voturi. Alocarea numărului de electori aferenți fiecărui state se modifică o dată la 10 ani, în funcție de evoluția populației, relevată de recensământul național din SUA.
În spiritul perioadei în care a fost redactată Constituția, fiecare stat a primit dreptul de a decide propriul mecanism de alocare a voturilor din Colegiul Electoral. 48 de state au ales varianta cea mai simplă: câștigătorul, adică acel candidat care are cele mai multe voturi, indiferent de procent, ia totul. Nu există deci un al doilea tur, câștigătorul fiind decis în primul tur, indiferent de procentele obținute. Astfel, în 1992, Bill Clinton a câștigat 37,4% din voturile din statul Nevada și a primit toate cele patru voturi electorale ale statului, indiferent de faptul că principalul contracandidat, George H.W. Bush, câștigase 34,7% din voturi. În acel an, candidatura independentului Ross Perot a dat peste cap calculele republicanilor (Perot a obținut 18,9% dintre voturile exprimate la nivel național și 0 voturi electorale, deoarece nu s-a clasat pe primul loc în niciun stat). Sistemul electoral american face astfel aproape imposibilă orice candidatură independentă, realitate deplânsă de mulți alegători care sunt conștienți că dacă ar vota pentru un alt candidat în afară de cel democrat sau cel republican, și-ar irosi votul.
Doar două state au adoptat un sistem puțin diferit: Nebraska și Maine – ambele state oferă 2 voturi electorale candidatului care s-a clasat pe primul loc în stat, iar apoi oferă celelalte voturi candidaților care au câștigat districtele electorale trasate pentru Camera Reprezentanților din cadrul fiecărui stat. Astfel, un candidat poate câștiga 2 voturi pentru că s-a clasat pe primul loc în Maine și un vot pentru că a câștigat primul district electoral al statului, iar un alt candidat ar putea câștiga ultimul vot al statului, dacă a câștigat celălalt district electoral. Această împărțire este rară, doar Barack Obama câștigând în 2008 un vot electoral în Nebraska, stat câștigat de republicanul John McCain, care a luat celelalte patru voturi electorale.
Cum niciun stat nu oferă voturile sale electorale pe bază proporțională, se ajunge la o situație stranie. Campaniile prezidențiale din SUA nu se poartă în toate cele 50 de state, ci doar în aproximativ 10 state, numite swing states. Acestea sunt statele în care numărul votanților republicani și democrați este relativ asemănător, diferența făcând-o, de la an la an, alegătorii nehotărâți, care nu votează mereu cu același partid, sau lipsa de entuziasm a uneia dintre tabere, ai cărei susținători nu se prezintă la vot. În schimb, state precum California sau New York sunt considerate a fi state sigure pentru democrați, fiind imposibil pentru un republican să le câștige din cauza numărului mare de simpatizanți ai Partidului Democrat. De partea cealaltă, Texas sau Oklahoma sunt state sigure pentru republicani. Cum câștigătorul va primi toate voturile, indiferent de cât de aproape se va situa pierzătorul, statele albastre și statele roșii sunt ignorate de amândoi candidații. Niciun candidat republican nu își face campanie în New York sau California (deplasându-se aici doar pentru întâlniri de fundrasing, strângând donații de la elitele bogate), iar niciun democrat nu se va chinui să câștige Texas. Toate resursele vor fi investite în puținele state cheie. Care sunt acestea?
În era polarizării politice din SUA, din 2000 până astăzi, pe parcursul a patru campanii prezidențiale, doar Nevada, Colorado, Ohio, Virginia și Florida au votat de două ori pentru un republican și de două ori pentru un democrat. Indiana și Carolina de Nord au votat de trei ori pentru un republican, iar New Hampshire, Iowa și New Mexico au votat de trei ori pentru un democrat, dar o parte dintre acestea nu sunt considerate a fi swing states. Puțini își imaginează că un democrat ar putea câștiga astăzi Indiana (stat câștigat doar de Obama în 2008) sau că un republican ar putea câștiga New Mexico (câștigat de George Bush în 2000). Așa că ambele tabere își investesc resursele în opt state: cele 5 swing states perfecte, cât și Iowa, New Hampshire și Carolina de Nord.
Situația din SUA nu a fost mereu așa. În 1964, republicanul Barry Goldwater, cu a cărui candidatură a fost comparată uneori cea a lui Donald Trump, a obținut 52 de voturi electorale, în timp ce președintele democrat Lyndon Johnson a obținut 486 de voturi. Aproape toate statele americane au votat cu președintele democrat. Doar opt ani mai târziu, în 1972, republicanul Richard Nixon l-a zdrobit pe George McGovern, câștigând 520 de voturi electorale, față de cele 17 voturi electorale ale candidatului democrat. În 1984, Ronald Reagan a îmbunătățit acest record, câștigând 525 de voturi electorale, față de 13 voturi ale democratului Walter Mondale. Aproape toată America a fost roșie, culoarea Partidului Republican. Astfel de rezultate sunt imposibile azi. Până în anii 1992, polarizarea politică pe plan geografic a Statelor Unite era mai puțin pregnantă. Un candidat extrem de popular, care se lupta împotriva unuia extrem de nepopular, putea câștiga aproape orice stat. Și atunci existau state preponderent democrate sau republicane, dar și acestea erau uneori în joc. Astăzi, acest lucru este imposibil de imaginat. SUA este o țară profund polarizată, iar diferențele geografice sunt clare: în timp ce coasta de vest și coasta de nord-est sunt teritorii democratice sigure, centrul țării este ancora Partidului Republican.
Câștigătorul alegerilor prezidențiale americane este dat, deci, nu de votul popular, ci de cel electoral. Mai precis, președintele este ales de acele 7-8 state care se încăpățânează să își schimbe preferințele din patru în patru ani. Situația din 2000, când câștigătorul votului popular național a pierdut alegerile, este extrem de rar întâlnită, dar prefect constituțională. Ea s-a mai repetat doar în secolul al XIX-lea, în 1824, 1876 și 1888. Ea s-ar putea întâmpla din nou, dar probabilitatea este extrem de mică. Swing states votează în ritm cu votul popular național. Deci dacă un candidat câștigă votul popular cu mai mult de 2-3 puncte procentuale (50-48%), aproape sigur va deveni președinte. În 2000, diferența dintre cei doi candidați a fost de doar 0,5 puncte procentuale, aceste curse foarte apropiate fiind singurele care ar putea fi decise de votul electoral, nu de cel popular.
Astfel, ținând cont de aceste informații, echipele celor doi candidați își planifică cu grijă strategia.
O țară, 50 de state, mai multe drumuri către victorie
Sistemul Colegiului Electoral favorizează momentan candidatul democrat. Acest lucru se datorează faptului că există 18 state care au votat în ultimele șase scrutine electorale cu candidatul Partidului Democrat, aducându-i astăzi acestui candidat o bază de 242 de voturi electorale. Fiind relativ sigur de votul acestor 18 state din Zidul Albastru (Blue Wall) candidatul democrat trebuie să încerce să obțină încă 28 de voturi, pentru a ajunge la ținta sa: 270 de voturi electorale. Pentru aceasta, ar fi suficientă, de exemplu, câștigarea statului Florida (care are alocate 29 de voturi). Republicanii se pot baza pe aproximativ 164 de voturi electorale sigure, având astfel mult de lucru pentru a ajunge la cele 270 de voturi necesare victoriei. Zidului Albastru i se poate adăuga astăzi și New Mexico, care datorită evoluțiilor demografice a devenit un stat albastru, deși George Bush a reușit să îl câștige în 2004.
Anul acesta însă, datorită candidaturii lui Donald Trump, a luat naștere o perspectivă diferită despre soarta cursei către 270 de voturi. Regiunea Midwest a SUA, din zona Marilor Lacuri, este o zonă care votează în mod tradițional cu democrații, multe dintre aceste state făcând parte din Zidul Albastru. Este regiunea manufacturieră a SUA, care a suferit însă enorm de mult în ultimele decenii de pe urma globalizării și a relocării slujbelor din industrie către alte țări, în special cele asiatice. Astăzi, regiunea este cunoscută și sub numele de Rust Belt (Culoarul Ruginii). Pennsylvania, Virginia de Vest, Ohio, Indiana, Michigan, Illinois și Wisconsin fac parte din acest Rust Belt, iar patru dintre aceste șapte state au votat în ultimii 25 de ani cu candidați democrați (în afară de Indiana și Virginia de Vest, state republicane și Ohio, swing state-ul perfect).
Aici intervine unul dintre principalele mesaje electoral ale lui Donald Trump: opoziția față de acordurile de liber schimb și promisiunea că va aduce slujbele din industria manufacturieră înapoi în SUA. Împreună cu celelalte mesaje ale sale, precum promisiunea de a aduce Americii gloria din trecut („Make America Great Again!”) sau opoziția față de imigrația ilegală, Trump s-a concentrat pe alegătorii albi fără studii superioare, adică acei alegători care au fost cei mai afectați de pierderea slujbelor din industria manufacturieră, în special în statele din Rust Belt. Conform acestei perspective, mulți bărbați albi de vârstă medie, care în mod normal votau cu candidatul democrat, apropiat în mod tradițional clasei muncitoare, vor vota anul acesta cu Donald Trump. Cum statele din Midwest sunt preponderent albe, având un număr de votanți minoritari mai mic decât media națională, Trump ar avea șanse să spargă Zidul Albastru al democrațiilor și să transforme Pennsylvania, Michigan sau Wisconsin în swing states, asemănătoare faimosului Ohio (se spune că Ohio dictează câștigătorul alegerilor, întrucât niciun republican nu a devenit președinte fără să câștige Ohio în ultimii 100 de ani).
Teoria a devenit populară în primele luni ale campaniei electorale, dar pare a se fi lovit de un obstacol: realitatea dură a sondajelor. Sondajele recente din regiune o plasează pe primul loc, la o distanță considerabilă, pe Hillary Clinton. Astfel, Clinton domină în toate aceste state țintite de Trump, cu o marjă considerabilă în Pennsylvania (5,5%), Michigan (6%) sau Wisconsin (6,5%). În aceste condiții, planul lui Trump pare a avea șanse mici de izbândă, aceste marje fiind asemănătoare cu cele pe care le-a obținut și Barack Obama în 2012. Singurul stat dintre acestea trei unde Trump pare a fi îmbunătățit cifrele republicanilor este Michigan. Campania lui Trump pare a se concentra pe final pe acest stat, în speranța că alegătorii de culoare, care l-au susținut cu entuziasm pe Barack Obama, vor veni în numere mai mici la urne anul acesta, oferindu-i o șansă candidatului republican să spargă Zidul Albastru. Totuși, chiar dacă Trump se bucură poate de o susținere mai mare din partea unor anumiți alegători care votau în general cu candidatul democrat (alegătorii albi fără studii superioare), el pare a pierde alți susținători (alegătorii albi cu studii superioare), iar situația este aceeași ca cea din 2012. În ultimele luni, Trump a dedicat numeroase resurse statului Pennsylvania, dar totuși nu a reușit să obțină în sondaje rezultate mai bune ca republicanul Mitt Romney cu patru ani în urmă.
Trump pare a fi avut însă succes în Rust Belt în cele două swing states: el pare a-și fi asigurat victoria în Iowa și se află la 1 punct procentual în fața lui Clinton în Ohio, un stat care vota de obicei în ton cu restul țării. Trump a reușit să miște electoratul din aceste state la dreapta, astfel încât Hillary Clinton va pierde probabil cele două state chiar dacă va câștiga votul popular cu 2 sau 3 puncte procentuale. Dar Trump nu pare a fi reușit să spargă Zidul Albastru al democraților.
Această infirmare a perspectivei impactului lui Trump asupra statelor din Rust Belt pune în pericol șansele sale. Principalele sale speranțe rămân Pennsylvania și Michigan, cel din urmă devenind o țintă relativ recent, probabil după ce campania lui Trump s-a convins că are șanse reduse de a câștiga Pennsylvania. Poate Trump să câștige fără Pennsylvania sau Michigan? Cu greu. Virginia și Colorado, două state care în trecut au fost swing states veritabile, au devenit state relativ sigure pentru democrați, în urma evoluțiilor demografice, accentuate de retorica lui Trump, care are o susținere slabă în rândul absolvenților de studii superioare, care sunt bine reprezentați în ambele state. După primele luni de campanie, Hillary Clinton a abandonat reclamele politice în aceste state, descoperind probabil, cu ajutorul unor sondaje private ale campaniei sale, că are un avantaj considerabil. De asemenea, Tim Kaine, candidatul pentru vicepreședinție al lui Hillary Clinton, vine din Virginia, iar acest lucru va aduce probabil un efect de tip „avantajul terenului propriu” (în statul din care vine candidatul pentru vicepreședinție, candidatul prezidențial tinde a obține 2 puncte procentuale în plus, datorită acestui efect).
În această situație, adăugând Virginia, Colorado și New Mexico la statele din Zidul Albastru, Hillary Clinton ajunge la 269 de voturi. Deoarece în caz de egalitate (269-269), câștigătorul este ales de Camera Reprezentanților, unde republicanii vor obține rezultate mai bune (ca urmare a modului de trasare a districtelor – numit gerrymandering – în alegerile din 2012, deși republicanii au obținut cu aproape 1,5 milioane de voturi mai puțin decât democrații în alegerile pentru Camera Reprezentanților, au câștigat majoritatea în această cameră), Clinton mai are nevoie de un singur stat dintre toate celelalte swing states pentru a câștiga. Opțiunile sunt variate: Nevada, New Hampshire, Carolina de Nord sau Florida. Cea mai simplă variantă a părut a fi New Hampshire, dar ultimele sondaje de acolo indică o consolidare a susținerii lui Trump, care se află la doar câteva puncte procentuale de Hillary Clinton. Dacă rezultatele sondajelor din New Hampshire se adeveresc, Nevada, cu o considerabilă populație hispanică, ar putea fi momentan cel mai ușor drum către victorie pentru Clinton.
În mod normal, state precum Nevada (cu un număr mare de alegători albi fără studii superioare) sau Florida ar fi trebuit să fie ținte mai ușoare pentru Trump, dar discursul său i-a creat mari probleme cu unele grupuri din SUA, care au devenit din ce în ce mai importante în alegerile prezidențiale. Astfel, datorită acestor evoluții, Clinton a început să spere că ar putea câștiga chiar și Arizona sau Georgia, state care nu au mai votat de 20 de ani cu un democrat (în cazul Arizonei, statul a fost câștigat de un democrat o singură dată în ultimii 65 de ani).
Hillary Clinton, Donald Trump și numeroasele fețe ale Statelor Unite
În 2012, 71% dintre alegătorii eligibili din SUA au fost albi. În 2008, 73% dintre alegători fuseseră albi, iar în 2004, 75%. Trend-ul demografic este clar, iar acesta este și mai pronunțat în anumite state, precum Nevada sau Florida, unde alegătorii albi reprezintă un procent din ce în ce mai mic din total. Cum minoritățile susțin Partidul Democrat, republicanii se confruntă cu un electorat din ce în ce mai ostil. Dacă în statele din Rust Belt, Trump spera că susținerea din partea populației albe l-ar putea ajuta, în Nevada, Arizona sau Florida, comentariile sale controversate cu privire la americanii hispanici îl afectează serios.
În 2004, George Bush a câștigat aproximativ 40% din voturile alegătorilor hispanici. În ultimul deceniu însă, din cauza opoziției Partidului Republican față de reformarea sistemului de imigrație al SUA, dar și din cauza lipsei de interes din partea politicienilor republicani de a atrage alegătorii hispanici, Mitt Romney a pierdut în 2012 acest grup cu 27% la 71%, în fața lui Obama. Atunci, Partidul Republican a analizat cauzele înfrângerii și a concluzionat că partidul trebuie să îi curteze pe alegătorii hispanici, pentru a-și îmbunătăți aceste cifre. Candidatura lui Donald Trump a dat însă peste cap aceste planuri.
Încă din primul moment al campaniei sale, Trump și-a stricat imaginea în ochii alegătorilor hispanici. În discursul în care și-a anunțat intenția de a candida în alegerile primare din Partidul Republican, Trump a afirmat că Mexicul trimite în SUA „oameni cu multe probleme”, care „aduc droguri”, „aduc cu ei crima” și „sunt violatori”. Mesajul împotriva imigrației ilegale a devenit una dintre principalele sale teme de campanie, centrându-se în special pe imigranții hispanici din Mexic și America Latină. Propunerea sa de a construi un zid la granița cu Mexic a devenit faimoasă. Deși destui alegători hispanici nu sunt în mod special interesați de situația imigranților aflați în mod ilegal pe teritoriul SUA (al căror număr este estimat la 11 milioane și pe care Trump a promis că îi va deporta), atacurile repetate lui Trump au blocat orice șansă a Partidului Republican de a-și îmbunătăți susținerea în rândul hispanicilor. În luna iunie, după ce câștigase nominalizarea din partea Partidului Republican, Trump a atacat un judecător hispanic născut în Statele Unite, care judeca un caz ce implică una dintre afacerile lui Trump, susținând că acesta nu poate fi imparțial deoarece are „rădăcini mexicane”. Trump susținea că, în calitatea sa de candidat „care a promis că va construi zidul” la granița cu Mexic, este nedreptățit de judecător, care se află într-un conflict de interese, chiar dacă acesta s-a născut în statul american Indiana. Comentariile au fost aspru criticate inclusiv de republicani, Paul Ryan, președintele Camerei Reprezentanților și unul dintre cei mai importanți lideri ai partidului, declarând că mesajul lui Trump „este definiția din manual a rasismului”.
Cum hispanicii reprezintă 17,6% din populația SUA și un procent și mai mare în Nevada (28%) sau Florida (25%), Trump are de depășit un obstacol foarte mare. Principala speranță a republicanilor stă în faptul că hispanicii au o rată de participare la vot extrem de scăzută, de aproximativ 43% (față de 62% în cazul alegătorilor albi și 67% al alegătorilor de culoare). Astfel, în 2012, alegătorii hispanici au reprezentat doar 10% din electorat. Democrații doresc însă să se folosească de amenințarea unei administrații Trump pentru a atrage un număr mai mare de hispanici la vot. Cum hispanicii ar putea reprezenta 12% din întreg electoratul, iar unele sondaje recente care au țintit doar comunitatea hispanică (cu interviuri atât în engleză, cât și în spaniolă) au descoperit că Trump obține doar 17% din votul hispanicilor, față de 70% pentru Clinton, cifrele sale negative în cadrul acestui segment îl vor afecta pe Trump. Alegătorii hispanici ar putea să-l coste pe Trump statele Nevada și Florida. Problema candidatului republican se extinde însă cu mult în afara acestui grup cheie pentru alegerile din noiembrie.
Principala problemă a lui Trump ar putea fi slaba sa susținere în rândul femeilor. Democrații obișnuiau să obțină mai multe voturi din partea alegătorilor de sex feminin, în timp ce republicanii câștigau în rândul bărbaților, dar anul acesta procentele sunt extrem de dezechilibrate. Încă de la începutul campaniei sale prezidențiale, în 2015, Trump a avut o imagine negativă în rândul femeilor americane, atât din cauza comentariile pe care acestea le-a făcut de-a lungul anilor, cât și a celor pe care încă le făcea în timpul campaniei, precum disputa sa cu prezentatoarea Fox News, Megyn Kelly. În ultima lună însă a început potopul: înainte de cea de-a doua dezbatere prezidențială, la începutul lui octombrie, a fost făcută publică o înregistrare din 2005 (realizată la puțin timp după ce Trump se căsătorise cu actuala sa soție, Melania) în care acesta se lăuda că poate pipăi femeile pe care le întâlnește fără acordul lor. Zeci de senatori și reprezentanți republicani au retras susținerea pe care i-o acordaseră lui Trump, declanșând un război civil în Partidul Republican, odată ce până și Paul Ryan, cel mai important republican din Congres, a anunțat că nu îl va mai apăra pe candidatul la președinție. Unii dintre acești politicieni republicani au revenit între timp la susținerea lor anterioară pentru Trump, dar consecința mai importantă pentru candidatul republican a fost probabil impactul pe care înregistrarea l-a avut asupra alegătorilor, în special asupra femeilor. Sondajele din prima parte a lunii octombrie o arătau pe Hillary Clinton câștigătoare în rândul electoratului feminin cu peste 15 puncte procentuale mai mult decât Donald Trump, o diferență imensă. Unele sondaje indicau și un avans de 20-30 de puncte procentuale, ceva aproape imposibil de imaginat în alegerile precedente. De partea cealaltă, în aceeași perioadă, Trump a avut doar 5 puncte procentuale în fața lui Clinton în rândul bărbaților. Cum mai multe femei decât bărbați se prezintă în general la vot (în 2012, femeile americane au reprezentat 53% dintre alegători), aceste decalaje sunt accentuate în defavoarea lui Trump. Iar candidatul republican a continuat să primească încă o lovitură aproape în fiecare zi: de la publicarea înregistrării, mai mult de 10 femei l-au acuzat public pe Trump că le-ar fi hărțuit sexual în trecut. Încetul cu încetul, imaginea lui Trump a devenit din ce în ce mai proastă în rândul femeilor. Cum acesta este probabil cel mai important segment electoral, Trump se confruntă cu o misiune aproape imposibilă. De partea cealaltă, Hillary Clinton are și ea multe probleme în rândul alegătorilor de sex masculin, dar acestea au devenit aproape irelevante în contextul avantajului pe care Clinton îl deține între femeile americane. Ironic este că acest decalaj nu se bazează neapărat pe entuziasmul generat de prima femeie care ar putea deveni președinte al SUA, ci de opoziția față de candidatul republican.
Candidatura lui Trump a mai avut un efect în rândul electoratului: dezechilibrarea segmentelor de alegători în funcție pe educație. Trump o învinge pe Hillary Clinton în rândul alegătorilor care au doar studii primare sau liceale, dar Clinton conduce detașat atunci când vine vorba de alegătorii cu studii superioare. Interesant este că, pentru prima dată, candidatul democrat ar putea câștiga votul alegătorilor albi cu studii superioare – un segment tradițional republican. Retorica lui Trump, imaginea misogină care s-a creat în jurul lui, propunerile sale neortodoxe de politică externă sau comerț exterior i-au îndepărtat pe mulți votanți albi cu studii superioare care în trecut îl susținuseră pe Mitt Romney, John McCain sau George Bush. Astfel, toate voturile pe care Trump a reușit să le fure de la democrați în rândul votanților fără studii superioare, care sunt atrași de opoziția acestuia față de comerțul liber, sunt contracarate de voturile pierdute de candidatul republican în rândul albilor cu studii superioare.
Aceste evoluții arată de ce teoria lui Trump privind câștigarea statelor din Rust Belt nu s-a îndeplinit: deși Trump a câștigat unii votanți tradițional democrați, a pierdut votul multor alegători cu studii superioare din suburbii și votul a numeroase femei care în trecut votau cu candidatul republican. În schimb, în alte state, precum în Arizona, un stat cu un număr mare de votanți hispanici, retorica lui Trump a grăbit niște trend-uri demografice deja existente, transformând astfel un stat republican într-un swing state al acestor alegeri, care deși va fi probabil câștigat de republican, va avea o marjă a victoriei foarte mică.
Singurul segment cu care Trump a îmbunătățit poziția Partidului Republican este acela al votanților albi fără studii superioare. Speranța lui Trump, pe care acesta a exprimat-o în numeroase rânduri, este că va reuși să aducă la urne milioane de astfel de cetățeni care nu au mai participat în ultimele decenii la alegeri, fiind scârbiți de politicienii tradiționali. Candidatura neconvențională a lui Trump ar fi trebuit să îi mobilizeze la urne pe acești alegători albi. În SUA însă, pentru a putea vota, un cetățean trebuie să și fie înregistrat în prealabil ca alegător. Cetățenii care nu au mai votat de mult timp nu figurează pe lista alegătorilor înregistrați și nu pot vota la alegeri. Dacă Trump ar fi avut într-adevăr acest efect asupra cetățenilor care nu au mai votat, atunci numărul de înregistrări ar fi trebuit să explodeze în ultimul an. O analiză recentă demonstrează însă că o astfel de explozie nu a avut loc. Altfel spus, vasta majoritate a celor care nu au votat până acum nu vor vota nici anul acesta. Speranța lui Trump de a putea modifica tiparul de până acum al alegerilor prin aducerea la urne a unor noi votanți, în special din rândurile cetățenilor fără studii superioare (care tind a avea o rată mai mică de participare la vot) pare a fi fost exagerată. Trump rămâne astfel nevoit să înfrunte realitățile electorale de până acum. Mai rău, deși există numeroși cetățeni înregistrați pentru a vota, dar care nu au participat la alegerile din trecut, se pare că susținerea lui Trump în rândul acestora este mai slabă decât în rândul populației generale. De asemenea, potențialii alegători albi sunt depășiți la număr de alegătorii din grupuri etnice minoritare. Altfel spus, dacă toți acești cetățeni înregistrați care nu tind a vota ar veni la urne anul acesta, Trump ar obține un rezultat și mai prost.
În ciuda multor segmente ale populației care au gravitat și mai mult către unul dintre cei doi candidați, sondajele surprind și un număr foarte mare de votanți indeciși sau votanți care preferă un alt candidat. Gary Johnson, candidatul Partidului Libertarian, a avut la începutul verii susținerea a aproape 10% dintre alegători, urmat la mare distanță de Jill Stein, candidata Partidului Verde, care se situa și ea în jurul cifrei de 4%. Mulți americani au o părere negativă despre Hillary Clinton și Donald Trump și se declară fie indeciși, fie susținători ai unui alt candidat. De asemenea, există mulți republicani care nu îl consideră pe Donald Trump a fi un conservator adevărat și îl privesc ca pe un pericol pentru SUA. Dar cum mulți dintre aceștia se opun cu tărie și lui Clinton, ei se declară în sondaje fie indeciși, fie susținători ai lui Johnson, Totuși, în ultima perioadă, susținerea lui Johnson și Stein s-a prăbușit la jumătate din cifrele de la începutul verii – un proces predictibil, care se întâmplă în fiecare an electoral, candidații unor alte partide scăzând în sondaje odată cu apropierea alegerilor. Totuși, atât Johnson, cât și Stein, care au fost candidați și în 2012, vor obține rezultate mult mai bune ca acum patru ani, Johnson având șansa de a obține chiar 4 sau 5% din totalul voturilor, cel mai bun rezultat pentru un candidat din partea unui alt partid din ultimii 20 de ani. Acest segment al alegătorilor indeciși și al alegătorilor care încă își declară susținerea pentru Johnson sau Stein complică însă calculele electorale, deoarece nu este clar cum se vor hotărî să voteze pe 8 noiembrie. Speranța lui Trump este că poate atrage cât mai mulți astfel de alegători, iar în ultimele două săptămâni se pare că un număr important de republicani l-au abandonat pe Johnson și s-au alăturat, în sfârșit, candidatului Partidului Republican, îmbunătățind scorul lui Trump cu aproximativ două puncte procentuale.
Favorita cursei pentru Casa Albă
Cu câteva zile înainte de alegeri, sondajele de opinie arată, în medie, că Hillary Clinton are cu patru puncte procentuale mai mult decât Donald Trump: 47%-43%. În acest moment, Hillary Clinton este favorita alegerilor de pe 8 noiembrie, poziția ei fiind susținută de două motive simple: stabilitatea de până acum a cursei prezidențiale și faptul că alegerile au început deja.
În cele aproape șase luni de când Donald Trump și-a asigurat victoria în alegerile preliminare din Partidul Republican, el nu a reușit niciodată să o depășească pe Hillary Clinton în sondajele naționale. În anumite momente, un număr limitat de sondaje l-au indicat ca având câteva puncte procentuale în fața lui Clinton, dar atunci când privim toate sondajele din acea perioadă în ansamblu și facem media valorilor înregistrate, Clinton s-a aflat înaintea lui Trump. În cel mai bun caz, acesta a redus decalajul la 2 puncte procentuale. Chiar și după ce directorul FBI a anunțat rezultatul anchetei privind serverul privat de e-mail folosit de Hillary Clinton când era secretar de stat, caracterizând echipa acesteia ca fiind „extrem de neglijentă” în administrarea unor informații clasificate, chiar și după dezvăluirile Wikileaks privind alegerile preliminare din Partidul Democrat, chiar și după ce Clinton a fost surprinsă dezechilibrându-se în public din cauza pneumoniei de care suferea, Trump nu a reușit să preia avansul în sondaje. În aceste condiții, este greu de văzut cum Trump ar putea recupera decalajul în doar câteva zile. Doar un eveniment complet ieșit din comun ar putea poate să schimbe părerea alegătorilor, dar chiar și atunci există limite.
Cele aproape șase luni de campanie electorală au prezentat un peisaj interesant al opiniei publice: o fluctuație aproape perfect sinusoidală între susținerea celor doi candidați. Avantajul lui Hillary Clinton în fața lui Donald Trump a fluctuat între 8-10 puncte procentuale și 2-3 puncte procentuale, în funcție de știrile momentului. În perioadele în care Trump era înconjurat de controverse (precum săptămânile după Convenția Națională Democrată, când i-a criticat pe părinții unui soldat musulman american ucis în Irak, momentul când a criticat judecătorul de origine hispanică Gonzalo Curiel sau momentul apariției în presă a înregistrării indecente din 2005), Hillary Clinton a avut un avantaj de peste 8 puncte procentuale, Trump scăzând în sondaje sub pragul de 40%, ceva foarte rar întâlnit pentru un candidat prezidențial în SUA. În schimb, când atenția mass-media s-a concentrat pe Hillary Clinton, iar Trump a stat departe de controverse, curs a devenit mai strânsă, iar Trump s-a apropiat de Clinton la doar câteva puncte procentuale. Totuși, el nu a reușit niciodată să depășească pragul de 45% în sondajele naționale, indicând o susținere totuși limitată. Speranța sa este ca alegerile să îl găsească în partea ascendentă a ciclului (ceea ce pare a fi aproape de a se întâmpla, întrucât Trump a reușit să reducă mult din decalajul de peste 8 puncte de la mijlocul lui octombrie), iar Hillary Clinton să scadă și ea sub 46%.
Dar, ignorând sondajele privind preferința publicului în aceste alegeri, sunt interesante și sondajele care măsoară favorabilitatea celor doi candidați. La simpla întrebare „Ce părere aveți despre candidat? Pozitivă sau negativă?”, alegătorii indică o diferență considerabilă între Clinton și Trump. Deși amândoi au avut în ultimii ani o favorabilitate negativă (niciun candidat într-o astfel de situație nu a mai câștigat până acum alegerile prezidențiale), Clinton tinde a oscila în jurul 40-43% părere pozitivă cu 52-55% părere negativă, în timp ce Trump nu reușește să treacă de 40% imagine pozitivă și oscilează în jurul valorii de 60% imagine negativă. Astfel, în timp ce Clinton are o favorabilitate de aproximativ -10%, Trump se află la incredibilul nivel de -20%. În aceste condiții, faptul că Trump este așa aproape de Clinton în sondajele prezidențiale este impresionant. Explicația acestui fenomen o reprezintă numărul mare de republicani care nu îl plac pe Donald Trump, i s-au opus acestuia în alegerile preliminare și nu ar vrea să îl voteze nici pe 8 noiembrie, dar o vor face din cauza opoziției ferme în fața lui Hillary Clinton și a Partidului Democrat. Cele două statistici, favorabilitate și preferință electorală, indică un electorat căruia îi displac cei doi candidați, în special Donald Trump, dar este nevoit să voteze în funcție de preferința ideologică. Din acest punct de vedere, democrații au din nou un avantaj, având un număr mai mare de susținători, fapt demonstrat atât în 2008, cât și în 2012 (în 2012, Mitt Romney a câștigat segmentul populației care se declară a fi neafiliată politic cu 5 puncte procentuale, dar a pierdut alegerile la patru puncte procentuale în spatele democratului Obama).
Susținătorii lui Trump amintesc faptul că și alți candidați au reușit să revină pe ultima sută de metri, înainte de alegeri. Dar există două diferențe importante față de acele vremuri: astăzi, există numeroase institute de sondare a opiniei publice, care publică zeci de sondaje săptămânal, iar aceste sondaje surprind mai bine realitatea decât o făceau cu decenii în urmă, când industria sondajelor încă învăța din greșeli. În al doilea rând, polarizarea politică din SUA a fost în ultimele două decenii pe un trend ascendent, ajungând astăzi la apogeu. În anii ’50 sau ’80, exista un segment larg al populației americane care era dispus să voteze atât cu republicani, cât și cu democrați, în funcție de candidați și de evenimente. Astăzi, America este împărțită între democrați și simpatizanți ai Partidului Democrat și republicani și simpatizanți ai Partidului Republican. Sondajele au demonstrat acest lucru, preferințele publicului fiind foarte stabile în ultimele șase luni. Numărul celor indeciși, care se pot lăsa convinși în ultima săptămână sau își pot schimba opțiunea, este destul de mic. Ținând cont de decalajul de aproape 4 puncte procentuale, care se traduce în aproximativ 5 milioane de alegători, diferența pare a fi prea mare pentru a putea fi recuperată.
Dar indiferent de posibilele evenimente care ar putea schimba soarta alegerilor, există o realitate de necontestat: alegerile au început deja. Spre deosebire de multe alte țări, alegerile din SUA se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp, culminând cu scrutinul de pe 8 noiembrie. Aproape o treime din populație votează înainte de ziua efectivă a alegerilor, fie prin intermediul votului prin poștă, fie prezentându-se la secții de votare special amenajate pentru votul timpuriu. Anul acesta, peste 41 de milioane de cetățeni americani au votat deja. Cum în 2012 au fost înregistrate 129 de milioane de voturi, este probabil ca 30% din populație să-și fi exprimat deja opțiunea.
În unele state, numărul celor care votează înainte de alegeri îl depășește pe cei care votează în ziua efectivă a alegerilor. În Colorado, se estimează că 82% dintre alegători vor fi votat până pe 8 noiembrie. În Nevada, 70%. În Arizona, 66%. În Carolina de Nord, 61%. Toate aceste state sunt vitale pentru rezultatul alegerilor. Dacă Hillary Clinton va obține un scor suficient de mare în cadrul votului timpuriu, chiar și o victorie a lui Trump în ziua alegerilor ar putea să nu fie suficientă pentru câștigarea unui stat precum Carolina de Nord. Ținând cont și de Zidul Albastru al lui Clinton, câștigarea Colorado și a Carolinei de Nord sau Nevada ar fi decisivă pentru aceste alegeri.
De asemenea, în alegerile din SUA este extrem de importantă și infrastructura de campanie a celor doi candidați. Voluntarii și membrii de partid bat din ușă în ușă și sună la telefon simpatizanții partidului pentru a-i convinge să iasă la vot (operațiune cunoscută ca get out the vote – GOTV). În 2012, sondajele finale îl plasau pe Barack Obama cu 1,5 puncte procentuale înaintea lui Mitt Romney. Dar Obama a câștigat alegerile din acel an cu 4 puncte procentuale, echivalentul a cinci milioane de voturi. Campania lui Obama a avut o infrastructură GOTV mult superioară celei republicane, reușind să aducă mult mai mulți votanți democrați la urne. Anul acesta, Hillary Clinton a moștenit o bună parte din mecanismul electoral al lui Obama, în timp ce Trump a ignorat complet acest aspect, bazându-se pe infrastructura Partidului Republican. În ultima lună însă, după ce Trump a pornit un adevărat război cu unii lideri ai partidului, nu este deloc clar cât de mult va fi ajutat de partidul său și cât de eficient este mecanismul republican.
Nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm de sistemul electoral aparte din SUA. Câștigătorul nu este ales de votul popular, ci de votul Colegiului Electoral. Pe lângă statele din Zidul Albastru, Hillary Clinton se mai bazează pe Virginia, Colorado și New Hampshire sau Nevada. Aceste state ar fi suficiente pentru o victorie democrată. Un singur lucru este important de notat: cu excepția sondajelor naționale defalcate la nivel de stat (sondaje realizate simultan de un institut de sondare în toate cele 50 de state, care au unele probleme metodologice, deoarece includ uneori doar 100 sau 200 de persoane în anumit state, un eșantion mult prea mic pentru a fi reprezentativ), Donald Trump a depășit-o anul acesta pe Hillary Clinton în 4 sondaje în New Hampsire (din peste 40 de sondaje), în două sondaje în Virginia (din peste 35 de sondaje), într-un singur sondaj în Colorado (din aproximativ 30 de sondaje) și într-un singur sondaj în Pennsylvania (din peste 50 de sondaje). Cu excepția New Hampshire, unde sondajele recente indică egalitate între cei doi, este foarte greu de văzut cum Trump ar putea câștiga vreunul dintre aceste state, care tind a vota mai democrat decât restul țării. Datorită acestei tendințe, chiar dacă Clinton ar pierde cu 0,5 puncte procentuale votul național (de exemplu, 47,5% pentru Trump și 47% pentru Clinton), ea ar putea să câștige toate aceste state. Dacă ar ieși victorioasă și în Nevada, Clinton și-ar asigura peste 270 de voturi electorale, suficient pentru a deveni viitorul președinte al Statelor Unite.
Necunoscute și probabilități
Ținând cont de toate aceste lucruri, de decalajul de aproape 4 puncte dintre candidați, de stabilitatea de până acum a cursei, de faptul că alegerile au început deja și zeci de milioane de persoane au votat, iar infrastructura de campanie a lui Clinton este mai bună, cât și de avantajul oferit de Colegiul Electoral lui Hillary Clinton, candidata democrată este probabil să devină prima președintă a Statelor Unite. Principala necunoscută a cursei prezidențiale o reprezintă harta electorală (va reuși Trump să câștige Iowa, Ohio și unul dintre cele două districte electorale din Maine? Va câștiga Clinton Arizona, Carolina de Nord sau Florida?). Iar o altă miză extrem de importantă a alegerilor din 8 noiembrie o reprezintă soarta Senatului (unde democrații par a avea un mic avantaj, fie câștigând 51 de locuri din cele 100 disponibile, fie beneficiind de votul vicepreședintelui democrat care să spargă egalitatea, dacă ambele partide vor obține 50 de locuri) și a Camerei Reprezentanților (dacă Hillary Clinton va câștiga cu opt puncte procentuale în fața lui Trump, există posibilitatea ca Partidul Republican să piardă majoritatea din această cameră; dar cum victoria va fi probabil mai mică, din cauza modului de trasare a districtelor, republicanii își vor păstra majoritatea). Controlul celor două camere este extrem de important, deoarece puterea președintelui este mult limitată dacă partidul de opoziție are majoritatea în Senat și în Camera Reprezentanților. Senatul, în mod special, poate limita foarte mult din puterea președintelui, inclusiv capacitatea acestuia să numească un nou judecător al Curții Supreme1.
Principalele site-uri de prezicere a rezultatului prin modelare statistică din SUA îi acordă lui Trump șanse mai mici de 15% de a câștiga alegerile. Trump ar mai putea câștiga alegerile în cazul unui eveniment excepțional care ar schimba cu totul ecuația acestui scrutin sau în cazul unei erori sistematice a sondajelor. În absența unor astfel de scenarii rare, Hillary Clinton se apropie din ce în ce mai mult de victorie. Ultima șansă reală a lui Trump au fost probabil dezbaterile, dar sondajele efectuate după acestea indică faptul că majoritatea alegătorilor au văzut-o pe Clinton ca fiind câștigătoarea dezbaterilor. Trump a reușit să își saboteze șansele prin comportamentul din timpul dezbaterilor, întrerupându-și de nenumărate ori adversara, amenințând-o pe Clinton că o va investiga și aresta dacă va deveni președinte și refuzând să răspundă întrebării moderatorului dacă va accepta rezultatele alegerilor și își va recunoaște înfrângerea, în caz că va pierde. Presa a criticat această atitudine a lui Trump, recunoașterea înfrângerii fiind o caracteristică a democrației americane, care îi conferă legitimitate președintelui ales. Amenințarea directă a lui Hillary Clinton cu investigarea și arestarea acesteia reprezintă și ea o fază nemaiîntâlnită în istoria politică modernă a SUA, cei doi contracandidați evitând mereu un ton agresiv la nivel personal în dezbateri. Deși replicile lui Trump nu par a fi atras mulți independenți sau indeciși de partea sa, ele au entuziasmat probabil electoratul republican.
O altă speranță pentru Trump a fost organizația Wikileaks, care a promis că va face publice documente care pot influența alegerile. Așa numita surpriză din octombrie (October Surprise – termenul se referă la un eveniment neașteptat care are loc în luna octombrie și care influențează alegerile de la începutul lunii noiembrie) nu a avut însă impactul așteptat: Wikileaks a publicat e-mail-urile lui John Podesta, șeful de campanie a lui Hillary Clinton, însă acestea nu au conținut nicio informație care să compromită șansele democratei. Iar luna octombrie a fost dominată nu de Wikileaks, ci de înregistrarea lui Trump din 2005 și numeroasele acuzații de hărțuire sexuală care i-au fost aduse acestuia. Surpriza din octombrie pare a-l fi afectat mai degrabă pe Trump. La sfârșitul lunii a fost făcută publică însă o știre care a părut că ar putea influența cursa electorală: directorul FBI, James Comey, a informat printr-o scrisoare Congresul că FBI-ul a descoperit unele e-mail-uri care ar putea avea legătură cu mandatul de secretar al lui Hillary Clinton, acestea fiind găsite pe un laptop folosit de asistenta lui Clinton. Laptop-ul era investigat de FBI într-un alt caz, care îl implica pe soțul asistentei, un politician democrat acuzat că ar fi trimis poze indecente unei minore. Democrații au criticat acerb decizia directorului FBI, acuzându-l că a influențat în mod incorect alegerile (unii democrați au criticat faptul că FBI-ul a oferit informații despre investigația în cazul Clinton, dar nu a oferit nicio informație despre investigația privind implicarea Rusiei în alegerile din SUA, prin atacurile sale cibernetice asupra Partidului Democrat și campaniei lui Clinton), o poziție adoptată de mulți foști oficiali americani, inclusiv unii republicani. Nu este foarte clar care a fost impactul știrii asupra preferințelor alegătorilor americani, dar este posibil ca ea să o fi afectat pe Clinton. Duminică seară însă, cu două zile înainte de alegeri, directorul FBI a revenit cu o altă scrisoare adresată Congresului, în care a anunțat că FBI-ul nu a descoperit niciun material compromițător între aceste e-mail-uri, iar concluzia din iulie rămâne valabilă. Deși vestea este bună pentru democrați, faptul că subiectul e-mail-urilor a revenit pe prima pagină a ziarelor cu doar o zi înainte de vot ar putea ridica unele probleme.
În absența oricărui eveniment extraordinar, speranța lui Trump este ca sondajele să rateze cu câteva puncte procentuale, iar alegătorii săi, cât și republicanii care sunt acum indeciși sau îl susțin pe Johnson, să se prezinte în număr masiv la vot. Dacă și unii dintre susținătorii democrați ai lui Clinton vor rămâne acasă pe 8 noiembrie, atunci Trump are o șansă de a câștiga. Aceasta implică o victorie în toate swing states disputate: Ohio, Iowa, Florida, Carolina de Nord, Nevada și New Hampshire. Colorado și Virginia par a fi ținte imposibile pentru Trump, iar Pennsylvania sau Michigan rămân totuși doar speranțe. Dar victoria în cele șase swing states de mai sus ar însema o egalitate în cadrul Colegiului Electoral: 269 la 269. În această situație, chiar dacă ar pierde votul popular, Trump ar deveni viitorul președinte datorită votului din Camera Reprezentanților, dominată de republicani. Dar Trump are șansă să câștige în mod definitiv și Colegiul Electoral, datorită statului Maine, care își împarte voturile. Deși Maine este un stat albastru, districtul electoral numărul 2 al statului este dominat de alegători albi fără studii superioare, iar sondajele au arătat în ultimele luni un avantaj pentru Trump. Dacă republicanul va reuși să câștige toate cele șase swing states necesare, înseamnă că se află într-o poziție suficient de bună la nivel național cât să obțină o victorie și în districtul 2 din Maine. Cu acest vot electoral din Maine, Trump ar câștiga alegerile cu 270 de voturi, față de cele 268 de voturi ale lui Hillary Clinton. Aceasta este cea mai credibilă cale către victorie pentru Trump și Partidul Republican.
Cea mai probabilă hartă este însă una diferită. În cadrul votului timpuriu din Nevada, Florida sau Arizona, alegătorii hispanici par a se fi prezentat la vot într-un număr mult mai mare ca în anii trecuți. Cum sondajele arată un rezultat dezastruos pentru Trump în cadrul acestui segment, prezența masivă a cetățenilor hispanici ar putea garanta o victorie a lui Hillary Clinton în Nevada și Florida. În Nevada, în ultima zi a votului timpuriu s-au creat cozi de sute de persoane, iar unele secții de votare și-au prelungit programul cu aproape trei ore pentru a le permite tuturor celor aflați la coadă să voteze. Statisticile din Nevada, asemănătoare cu cele din 2012 (deși nu se știe cu cine au votat alegătorii, se cunoaște afilierea politică a acestora, iar democrații au venit la urne într-un număr mai mare ca republicanii), par a indica o victorie pentru Hillary Clinton, fiind aproape imposibil ca Trump să întoarcă balanța pe 8 noiembrie. Entuziasmul alegătorilor hispanici ar putea fi lovitura decisivă administrată candidaturii lui Trump, care a început cu atacuri împotriva imigranților de la sud de granița cu Mexic.
Și în Carolina de Nord statisticile de până acum indică un mic avantaj pentru democrați, însă acest stat a fost pierdut de Obama în 2012, deci o posibilă victorie democrată va fi mult mai strânsă. În New Hampshire, deși Trump a avut rezultate foarte bune în sondajele din ultima săptămână, fenomenul ar putea fi explicat prin reticența democraților de a participa la sondaje în urma scandalului FBI2, iar stabilitatea electoratului din ultimele luni indică un avantaj democrat. În Florida, unde numărul voturilor timpurii a ajuns la un nivel record de peste 5,5 milioane, cele două partide sunt până acum la egalitate, dar Clinton pare a avea un mic avantaj datorită compoziției electoratului. Oricum, dacă Hillary Clinton va câștiga Nevada, alături de statele din Zidul Albastru și Colorado și Virginia, ea va deveni președinte.
Astfel, cu câteva zile înainte de alegeri, se pare că rezultatul va fi acela intuit de mulți încă de la începutul verii: o victorie a lui Hillary Clinton. Indiferent de rezultat însă, campania prezidențială a acestui an a adâncit diviziunile și polarizarea politică din Statele Unite, ridicând multe semne de întrebare față de viitorul politic al Washingtonului. De asemenea, poate pentru prima dată în ultimele decenii, această campanie a pus sub semnul întrebării rolul și poziția Statelor Unite în lume. Viitorul președinte se va confrunta cu numeroase probleme de politică externă, în special în Asia. Din păcate, deși avem câteva informații despre politicile pe care Hillary Clinton sau Donald Trump le-ar implementa în regiunea Asia-Pacific, acest subiect a rămas puțin dezbătut. Începând cu luna ianuarie, atât în Washington, cât și în lume, noua președintă sau noul președinte va avea o agendă încărcată.
1 Curtea Supremă are nouă judecători. În luna februarie, Antonin Scalia a decedat, lăsând un loc liber. Partidul Republican, care controlează momentan Senatul, a blocat noua nominalizare a președintelui democrat Barack Obama, susținând că această decizie ar trebui să fie luată de următorul președinte, astfel încât alegătorii să își poată indica preferința. Recent însă, senatorul republican John McCain a indicat faptul că republicanii ar putea oricum să blocheze orice nouă nominalizare făcută de Hillary Clinton, dacă aceasta ar deveni președinte.
2Non-response bias reprezintă reticența unui anumit grup de a participa la sondaje electorale după un eveniment care a afectat imaginea candidatului susținut de membrii acestui grup. Aceasta este cea mai bună explicație și pentru sondajele care o arătau pe Hillary Clinton la 10 puncte procentuale în fața lui Donald Trump la mijlocul lunii octombrie, când, din cauza dezbaterilor și a înregistrării indecente cu Trump, republicanii au fost probabil reticenți să participe la sondaje.
Update, 9 noiembrie: Donald Trump a câștigat Colegiul Electoral, după victorii la limită în Pennsylvania, Michigan și Wisconsin și victorii confortabile în toate celelalte state disputate (cu excepția Nevada și New Hampshire). Donald Trump este astfel viitorul președinte al Statelor Unite.
Comenteaza