2016: Asia-Pacific în retrospectivă

RISAP | 17 ianuarie 2017

Criticat de mulți pentru numeroasele evenimente triste sau tragice, dar aclamat de alții, anul 2016 a adus multe schimbări pe scena internațională. De la surprize electorale, la teste nucleare, de la acțiuni de pace, la tensiuni militare, de la momente de reconciliere istorică, la scandaluri de amploare, toate au creionat 2016 ca pe un an de referință în memoria colectivă.

Anul care s-a încheiat a fost unul ocupat și pentru regiunea Asia-Pacific. Tensiunile s-au manifestat încă de la începutul anului în Peninsula Coreeană, Coreea de Nord testând, pentru prima dată, două bombe nucleare în același an. Zecile de teste de rachete balistice au pus Coreea de Sud și Japonia în gardă, în timp ce marile puteri au încercat să găsească soluții la problema nucleară nord-coreeană.

Deși alegerile din SUA au reprezentat principalul subiect politic, politica internă a multor state asiatice a fost marcată de evenimente importante, de la victoria neașteptată a lui Rodrigo Duterte în Filipine și consecințele interne și externe ale acesteia, la criza politică și suspendarea președintei Park Geun-hye, la sfârșitul anului. Taiwanul și Myanmarul au dobândit și ele o nouă conducere, iar prim-ministrul japonez Shinzō Abe a obținut o victorie electorală importantă. Cu poziția sa în politica internă asigurată, Abe a încercat pe plan extern să închidă unele din rănile încă deschise ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Tot pe plan extern, companiile chineze au stabilit în 2016 un nou record al investițiilor în străinătate, China devenind un exportator net de capital. În China, președintele Xi Jinping și-a consolidat poziția de lider, în timp ce s-a concentrat pe reforme importante efectuate în cadrul forțelor armate, cu scopul de a crește puterea țării sale. Această dorință s-a manifestat și în Marea Chinei de Sud, unde verdictul așteptat al unui tribunal internațional nu a produs, din fericire, tensiuni suplimentare.

Anul s-a încheiat cu cea mai mare surpriză, victoria lui Donald Trump, care va deveni noul președinte al Statelor Unite. Pentru regiunea Asia-Pacific, victoria lui Trump a adus numeroase incertitudini, dar și tensiuni, care s-au manifestat în Strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud. Liderii asiatici se întreabă acum care va fi politica americană față de Asia-Pacific, cum va evolua relația China-SUA sau care va fi soarta Parteneriatului Trans-Pacific și cea a comerțului liber.

În aceste condiții, anul 2016 s-a încheiat cu mult mai multe incertitudini decât începuse. Tensiunile s-au accentuat și ele, de la Peninsula Coreeană, unde programul nuclear și balistic nord-coreean a continuat nestingherit și cu o viteză mult mai mare ca în trecut, până la Strâmtoarea Taiwan, unde victoriile lui Tsai Ing-wen și Donald Trump au creat o dilemă importantă pentru liderii de la Beijing. Cum 2017 va fi un fel de an electoral și pentru China, întrucât Partidul Comunist își va schimba un număr important de lideri de top, noul an se prefigurează a fi unul și mai tensionat. Pentru a înțelege însă mai bine evoluțiile și evenimentele care vor avea loc în următoarele 12 luni, a venit momentul să privim în urmă și să analizăm principalele momente ale anului trecut.

Seria de articole care analizează cele mai importante evenimente în regiunea Asia-Pacific din 2016 a fost realizată de cercetătorii RISAP: George Boghean, Andreea Brînză, Andreea Leonte, Andrei Lungu și Andreea Zaharia.

Retrospectiva anului 2016 în regiunea Asia-Pacific

Designul inițial al pozei principale a fost realizat de Freepik.com

| 17 ianuarie 2017|Categories: Analize RISAP|Tags: |0 Comentarii

Despre autor:

Articolele publicate sub numele de RISAP sunt articole scrise de echipa de cercetători și analiști ai RISAP.

Comenteaza